Discuțiile despre accesibilitatea rețelelor sociale pentru copii au devenit din ce în ce mai frecvente. Despre cât de devreme este prea devreme. Despre dependență, despre creierul ce crește cu tiktok, despre scăderea atenției și despre riscurile psihologice ale expunerii premature la un flux continuu de stimuli digitali.

Există, se pare, mai multe dezbateri însă ele nu au loc în locurile corecte.

De mult timp deja, se desfășoară public dezbateri despre platforme și algoritmi și "influenceri" și restricții de vârstă și interdicții. Se cere restricționare. Se cere control. Se cere intervenția statului. Discuțiile despre părinți care au responsabilitatea legală de a proteja minorii aproape niciodată nu se desfășoară.

Articolul 1372 din Codul Civil al României stabilește prin lege că persoana care trebuie să protejeze un minor va suporta responsabilitatea pentru daunele provocate de acel minor. Mai mult, răspunderea subzistă chiar dacă minorul nu răspunde pentru fapta proprie din lipsă de discernământ. Parintii vor fi exonerati de responsabilitate numai dupa ce demonstrează că acțiunea care a condus la daune nu a fost rezultatul modului în care au exercitat responsabilitățile de parinte, cu alte cuvinte că fapta nu este urmarea modului în care și-a îndeplinit îndatoririle ce decurg din exercițiul autorității părintești.

Legea conține un text care este ușor de înțeles. Legea nu se menționează în mod activ în dezbaterile publice.

În ultima perioadă, au existat multiple situații în care copii au agresat alți copii, au filmat agresiunile și au distribuit conținutul online. Umilința a devenit virală. Trauma – monetizabilă. Indignarea – temporară.

Ceea ce s-a întâmplat cu părinții acelor copii este necunoscut întocmai. Cei responsabili au fost identificați? Cei responsabili au fost amendați? Cei responsabili au fost obligați să participe la consiliere? Cei responsabili au fost obligați să participe la consiliere?

Am preferat din nou soluția comodă să ne întrebăm ce face școala.

De ani de zile o parte dintre părinți nu își îndeplinesc obligația de a educa digital copiii lor. Majoritatea consideră că școala are responsabilitatea totală de a dezvolta comportamente corecte în comunitatea școlară. Dar școala nu dă telefonul în mână copilului. Școala nu creează contul pe rețelele sociale. Școala nu stabilește regulile de utilizare a dispozitivului acasă.

Educația nu se poate externaliza complet.

În contractele dintre părinți și unitățile de învățământ ar trebui introduse prevederi clare privind utilizarea mediilor sociale și responsabilitatea parentală. Conducerea instituției de învățământ trebuie să transmită tot timpul responsabilitatea pentru fiecare incident care apare în timpul activităților de predare. Instituțiile de învățământ trebuie să transforme toate obligațiile legale care nu sunt definite oficial în responsabilități care trebuie corect asumate.

Copiii au nevoie de acces la internet. Ar fi absurd să negăm progresul. Dar au nevoie de un internet sigur, filtrat și gestionat responsabil.

Organizăm discuții despre măsuri care trebuie implementate:

- Operatorii de telefonie mobilă ar putea fi obligați să ofere pachete speciale pentru minori, configurabile și controlabile de părinți.
- Părinții ar putea participa la sesiuni obligatorii de conștientizare privind utilizarea tehnologiei de către copii și să semneze documente de asumare. Necunoașterea legii nu exonerează, dar informarea prealabilă responsabilizează.
- Ministerul Educației va trebui să colaboreze cu Autoritatea pentru Digitalizarea României și ANCOM pentru a crea ghiduri clare care să fie folosite în campanii naționale de publicitate pentru siguranța digitală.
- Parlamentul trebuie să examineze toată legislația existentă înainte de a face modificări care trebuie să fie efectuate în funcție de emoțiile care par să se manifeste după apariția unui caz viral.
- Educația digitală trebuie să fie predată de părinți și profesori începând din preșcolare pentru a ajuta copiii să evite obiceiuri dăunătoare.

Responsabilitatea trebuie reașezată acolo unde legea o plasează deja.

Platformele nu pot fi părinți pentru utilizatori. Școala nu poate ocupa rolul unei singure autorități morale. Vom avea generații echilibrate numai după ce vom discuta despre importanța familiei în educația copiilor.

Tehnologia produce un creier dependent de informatie rapidă numit in unele medii "creierul tiktok-izat” ca un efect secundar. Este, în parte, rezultatul unei combinații unei abdicări lente a celor responsabili de la responsabilitate. 

Nu accesul la progres a copiilor este problema. Problema este ca proiectele de progres care trebuie să fie implementate în fața copiilor în prezent nu urmează un sistem de responsabilitate.

O discuție despre răspundere trebuie preceda discuțiile despre interdicții și limitări de vârstă. Despre lege. Despre asumare.

Educația, inclusiv educația digitală, se desfășoară în cadrul familiei - să nu uităm.

* NOTĂ:

Imaginea reprezentativă pentru acest articol a fost creeată cu ajutorul DALL-E